Mesajul emotionant pe care un roman i l-a transmis iubitei, dupa ce a castigat la LOTO: ”Du-te dracu, fa!”

Distribuie

Cu siguranță câștigarea marelui premiu la loterie ar aduce fericire în orice casă. Așa s-a întâmplat și în cazul unui cuplu arădean, unde bărbatul a reușit să dea lovitura la LOTO, ghicind toate cele 6 numere. Ce-i drept, el a fost mai fericit decat ea sau, mai bine zis, doar el.

         După ce a încasat marele premiu, acesta i-a lăsat un bilet iubitei sale în care îi explică de ce o părăsește. Iată-l:

Fă, Marie,

 

         După ani în șir, în care mă certai că cheltui banii pe biletele de la loto în loc să îți cumpăr blender, în sfârșit am câștigat. În timp ce tu citești acest bilet și bei apă de la chiuvetă, că nu ai bani de suc, eu o să fiu pe o insulă tropicală distrându-mă cu fete cu silicoane.

         Îți scriu aceste rânduri nu pentru că ar fi de bun simț să îmi iau rămas bun de la tine, ci pentru a mă lăuda. Da, fă, sunt bogat! Probabil te întrebi de ce te părăsesc tocmai acum când am dat de bani. Și eu mă întreb. Trebuia să o fac cu foarte mult timp în urmă. Ei bine, te părăsesc pentru că atunci când veneam de la muncă îmi dădeai parizer, în timp ce tu mâncai pizza, iar mie îmi ziceai că îmi face rău la ficat. Ia ghice ce, am mancat pizza și n-am nici pe dracu’. Te părăsesc și pentru că nu mă lăsai să mă uit la meciuri că se strică televizorul. Când te uitai tu la Capatos nu se mai strica? În plus, am aflat că vecinul Mugurel nu e instalator.

         Dacă tu îți închipui că judecătorul o să îți dea jumate’ din averea mea ești proastă, nu suntem căsătoriți că a zis mă-ta că nu sunt bun pentru tine. În concluzie, pot spune un singur lucru: Du-te dracu’, fă! Și tu, și mă-ta aia grasă.