Arta Prostiei – Baieti de Bucuresti

Capitolul 1.

 

După 3 ani nebuni petrecuți în Târgoviște, aveam nevoie de o schimbare. De fapt George avea nevoie de o schimbare după toate dezămăgirile suferite în ultima relație. Evident că nu putea face această schimbare fără să mă implice și pe mine:

• Bă, prostule! Îmi zice el.
• Ce vrei, ratatule? Îi răspund
• Hai să ne mutăm în București.
• Hai să îmi sugi pula, mai bine!
• Ți-o sug dacă te muți cu mine în București.

Și așa m-a convins George să mă mut cu el în București. Glumesc! Deși nu prea îmi surâdea ideea să mă mut în Capitală, am început să pun în balans lucrurile pozitive și negative pe care le-ar fi adus o mutare în București. Argumente contra: aglomerția nu era ceva tocmai pe placul meu, nu eram sigur că îmi pot permite să locuiesc în București, mai aveam un an de facultate la Tărgoviște și iubita mea locuia în București, ceea ce ar însemna că trebuie să mă mut cu ea. Îmi făcuse și ea propunerea, însă am refuzat-o. Argumente pro: deși m-am născut în București, părinții mei s-au mutat la Buzău când eu aveam doar un an, deci nu am reușit să experimentez cum e să trăiești acolo.

Punând acestea în balanță, era clar că nu aveam de gând să mă mut în București pentru nimic, numai că George, ca de multe alte ori, a găsit cum să mă convingă să o fac:

• Să vezi ce o să ne distrăm, fraiere, ne luăm joburi mișto si facem o grămadă de bani, femei, tot ce vrei tu.
• Evident că nu am pus botul la vrăjeala lui ieftina, dar am acceptat să încercăm, fiind aproape convins că nu o putem facem. Din motive financiare cel mai probabil, numai că ce uitasem era că George de fiecare dată are un plan:
• Bun! Deoarece chiriile sunt scumpe, trebuie să luăm un apartament în 4. Eu îl aduc pe Grasu’, tu o a duci pe Antonia.
• Bă, ești prost? Nu vreau să mă mut cu aia.
• Taci, bă, prostule, că e bine, fuți în fiecare zi.

Un argument destul de solid, așa că a trebuit să fiu de acord.

Pentru că trebuia să ne căutăm un apartament, săptămâna următoare am plecat la București: eu urmând să stau la Antonia în cămin, George la Grasu’, tot în cămin. Acesta din urmă locuia deja în București, unde și lucra pe un post de programtor sau ceva de genul.

Ne-am apucat de cumpărat ziare de anunțuri (pe vremea aia, internetul nu era accesibil oricui) și de dat telefoane. Am fost puțin șocați văzând prețul chiriilor din București, ținând cont că în Târgoviște obișnuiam să plătim 100 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere. Un apartament decent era destul de greu să găsești sub 300 de euro, dar George mi-a zis să nu mă îngrijorez că și salariile sunt pe măsură în București, cel puțin 20 de milioane. Ceva mai târziu, am ajuns să ne angajăm pe 6-7 milioane fiecare. Era prea târziu să mai dăm înapoi, luasem o hotărâre. Deoarece Grasu’ și prietena mea lucrau, eu și George eram cei care trebuiau să se întâlnească cu proprietarii să vadă apartamentele. Simplu, nu aveam cum să dăm greș. Ei bine, de cele mai multe ori doar ne-am întâlnit cu proprietarii fără ca aceștia să ne ducă să mai vedem apartamentul și atunci când ne arătau apartamentul, aceștia încheiau discuția cu “va sunăm noi”, o expresie care avea să ne devină și mai familiară în urma interviurilor pentru job. Să revenim la subiect: eram clar că eu și George nu păream tocmai acele persoane de încredere cărora cineva dorește să le închirieze apartamentul. După mai multe discuții, am ajuns la concluzia că eu sunt ok și e vina lui George. Dacă ați citit prima carte, înțelegeți și de ce. Concluzia a fost că George trebuie scos din schemă și înlocuit cu Grasu’. Ideal ar fi fost ca prietena mea să meargă cu noi, dar aceasta era ocupată cu job-ul.

A trebuit să schimbăm din nou planul, când George a zis că trebuie să se mai mute cu noi un prieten de-ai lui:

• Bă, se mută și Blondu’ cu noi.
• Unde? Întreb eu.
• În apartament.
• Ce apartament că nu am închiriat încă unul.
• Când îl luăm, vine și el.

Calculele erau destul de simple: în loc de un apartament cu două camere, aveam nevoie nevoie de un apartament cu trei camere acum, ceea ce însemna mai mulți bani plătiți de fiecare. Noi nu ne permiteam nici măcăr un apartament cu două camere.

• Bă, îmi pare rău, dar nu ne permitem.
• Hai, bă, Alex, că trece printr-o perioadă nasoală, l-a părăsit gagica-sa și la lăsat și cu ratele la bancă, are nevoie de noi.
• Nu știu ce să zic, dar își permite?
• Da, mă, se angajează. Ți-am mai zis, salariu minim 20 de milioane.

Era un tovarăș de-ai nostri și avea nevoie de noi, într-un moment de cumpănă al vieții sale, nu puteam să refuz. Oarecum povestea lui era asemănătoare cu a lui George: trecea printr-o despărțire urâtă și avea nevoie de o schimbare. Înțelegeam perfect de ce vrea George cu disperare să îl ajute.

Urma o nouă vizionare de apartament, cu 3 camere de această dată și aveam nevoie de un plan bun pentru că intram în criză de timp și nu ne permiteam un nou eșec.

• Mă duc doar eu cu Alex, zice Grasu’.
• Bă, dar nu îi spuneți că o să stăm 5 în apartament, în pula mea, replică George.
• De ce? Mi-am permis eu să întreb.
• Păi poate nu ne acceptă și, în plus, o să ne treacă mai doar 4 la întreținere.

Am fost toți de acord.

• Dacă vă întreabă cu ce ne ocupăm, inventați și voi ceva șmecher să creadă că avem bani, zise George.
• Și cam ce job șmecher ai tu? Întreabă Grasu’.
• Director de vânzări la BMW.
• Bine, sugaci.

Ajunși undeva pe la 1 Mai, am întâlnit doi bătrânei simpatici și foarte prietenoși care ne-au poftit în casă. Mă uitam la Grasu’ și el se uita la mine, știind că urmează să fim intervievați. Dar ne pregătisem pentru asta, nu puteam să o dăm în bară.

• Și câte persoane o să stea în apartament? Întreabă băbuța.
• Noi doi, iubita mea și încă un prieten de-ai noștri.
• Și cu ce vă ocupați, dacă nu vă deranjează întrebarea?

Mă cam deranja ce-i drept pentru că mă ocupam cu nimic, dar nu puteam să le spun lor asta.

• Eu lucrez în IT, răspunde Grasu’.

Atunci am realizat că am uitat ce minciună pregătisem.

• Tot în IT lucrez și eu.

Lipsă de inspirație, recunosc.

• Ce coincidență. Și fiul nostru are o firmă de IT. Ce faci mai exact?

La asta chiar nu mă așteptam. Adică care ar fi șansele ca doi bătrâni să îti pună întrebări despre IT.

• Programare C++, zic eu. Asta era singura chestie pe care mi-o mai aduceam aminte din facultate.
• Dar soția ta? Sunteți căsătoriți?

Cam indiscretă babeta, dar trebuia să îi răspund.

• Este optometrist și încă nu suntem căsătoriți.
• Și cel de-al patrulea cu ce se ocupă?
• Direct… am vrut să zic eu.
• Vânzător la o benzinărie, intervine Grasu.

Da, chiar eram atât de dobitoc să spun că George este director la BMW. Probabil că dacă nu intervenea prietenul meu, nu am fi obținut apartamentul.

• Chiar dacă nu scrie în anunț, trebuie să plătiți o lună chiria în avans, plus garanția pe încă o lună, plus încă pe o săptămână, cât a mai mai rămas din această lună. Dacă sunteți de acord, ne vem mâine la apartament și dacă vă place, vă dăm cheile.
• Nu e nicio problemă, ne vedem mâine, răspundem amândoi. În realitate era o problemă, una foarte mare.
• Mai am și eu o rugăminte la tine, îmi spune moșul.
• Da, spuneți.
• Am și eu o problemă cu internetul, te poți uita puțin la router, cred că trebuie reconfigurat.
• Da, nicio problemă, spun eu care pe vremea aia nici nu cred că știam cum arată un router.
• Grasule, bagă-te la treabă că eu ies să fumez.

Ajunși acasă, le-am explicat celorlalți că avem nevoie cam de 1000 de euro până a doua zi dacă vrem să luăm apartamentul, în condițiile în care noi aveam doar 500. Cumva am reușit să procurăm aceasta sumă:  eu m-am împrumutat la sora mea, George la un unchi și Grasu avea niște economii de unde a plătit pentru el și Blondu.

A doua zi, am mers cu Grasu să vedem apartamentul. Nu erau prea multe de văzut pentru că intenționam să îl luăm orice ar fi din criză de timp. Apartamentul era unul destul de vechi, cam din perioada comunista și era mobilat cam tot în același stil: două dormitoare nu foarte mari cu tapet pe pereți, o sufragerie destul de spațioasă care avea un colțar și nimic. Mint. Avea și un aparat de aer condiționat vechi, probabil primul model de aparat de aer condiționat inventat, dar George era foarte încântat de acel aparat. Nu a mai fost la fel de încântat atunci când l-a pornit și a văzut cum se mișcă contorul atunci când îl pornești și primul lui gând a fost să facă rost de un magnet. Micuța baie era îmbrăcată în gresie și faianță de pe vremea străbunicilor. Nici despre bucătărie nu ar fi prea multe lucruri bune de spus, doar că avea un frigider dintr-o era ceva mai apropiată decât celelalte piese de mobilier din casă. Cu toate acestea, apartamentul era curat și destul de bine întreținut.

Le-am spus proprietarilor că suntem de acord să luăm apartamentul și le-am plătit. M-am întâlnit cu George ceva mai târziu și am mers la Târgoviște să ne aducem lucrurile. O simplă formalitate, aș fi zis.

Ajunși în apartamentul nostru la Târgoviște, am aflat că sunt ceva problema. Nici nu avea cum să fie altfel. George nu plătise facturile de ceva vreme, vreo câteva luni mai exact.

• Nu e problemă, bă, că avem o lună plătită garanție, îmi zice.
• Păi nu prea acoperă facturile.
• Lasă, mă, că și așa ne-au luat ăștia cam mult la chirie, mai dă-i în sloboz. Fac bani pe cârca noastră.
• În fine, hai măcar să facem curat în apartament și vedem cum facem cu banii.

Trebuia să ne apucăm să facem curățenie în apartamentul mizerabil: ulei peste tot în bucătărie, pereți juliți și murdari, mobile distrusă și toaletă înfundată. Era o treabă de câteva ore bune. Cum aveam la dispoziție doar o oră până sa vină prietenul meu care urma să ne ducă la București, am hotărât să facem o cafea și să fumăm câteva țigări. Bagajele le aveam deja pregătite.

• Sună-l pe proprietar să îi predăm cheia și să îi mai dăm niște bani, îi spun eu lui George.
• Bă, pulă, eu nu am niciun leu, îmi răspunde acesta.
• Păi și cum facem?
• Îi dăm la muie.
• Sună-l și vorbim cu el, vedem cum facem. Oricum trebuie să îi dăm cheia că nu are cu ce să intre în apartament.
• Lasă totul în seama mea că rezolv eu. Ai încredere în mine!

Chiar nu aveam încredere în George, dar cum cel care urma să ne ducă la București era deja în fața blocului, am lăsat totul în seama lui George. În drum spre București, George i-a dat un mesaj proprietarului în care i-a spus că am fost nevoiți să lăsăm cheia în apartament și îi reproșa acestuia că nu a răspuns la telefon. La nici un minut, îi sună telefonul lui George:

• Băi, tâmpitule, cum naiba intru eu în apartament dacă nu am cheie?
• Pe geam că am lăsat geamul la balcon descuiat, spune George.
• Păi stau la etajul 1, dobitocule.
• Haideți că găsiți dumneavoastră o scară, nu exagerați. Ce să fac dacă nu ați răspuns la telefon? Ne grăbeam și noi.
• Trebuia să o ascult eu pe nevastă-mea și să nu vă primesc în apartament că sunteți dubioși.
• Vă sun mai târziu că nu mai am semnal, îi spune George în timp ce îi închide telefonul în nas.

Începusem deja să mă simt vinovat, dar George a spus să nu mă îngrijorez pentru că totul face parte din trecut acum și ne așteaptă o viață minunată în București. M-am calmat pentru vreo jumătate de oră, până ce telefonul lui George sună din nou:

• Animalelor, futu-vă morții în gură, mi-ați distrus apartamentul! Vă omor! Zici că au stat porcii aici. Vă distrug, bă, jegurilor! Pe fundal se auzea soția acestuia plângând.
• De ce? Spune George încercând să pară mirat.
• Aveți o jumătate de oră să veniți aici cu 10 milioane!
• Nu vă aud, nu am semnal, spunea George în timp ce lovea telefonul de bordul mașinii. Stați liniștit că venim mâine la Târgoviște cu banii. Vă dăm și ceva în plus pentru deranj.

Și îi inchide telefonul, apoi îi blochează numărul. Cam așa știa George să rezolve o problemă. Nu-l condamn. La fel aș fi făcut și eu în această sitație.

CAPITOLUL 2

Primele joburi

 

Am cărat bagajele sus la etajul 4, unde urma să locuim, cu ceva dificultate. Când spun cu dificultate mă refer la mine pentru că toată zestrea lui George era un rucsac, același rucsac ponosit de blugi despre care sigur vă amintiți din prima carte. După cum chiar el spunea: când mă îmbrac, zici că mă mut. Ce-am pe mine, am și-n dulap.

Mai erau câteva ore până ce Grasu și Antonia aveau să ni se alătură pentru că aceștia erau la serviciu, Blondu urma să vină zilele următoare. Odată ajunși în apartament, ne-am întins pe podeaua veche și ne-am privit în ochi:

• Bă, prostule, am reușit! Îi spun eu lui George.
• Da, ratatule, suntem șmecheri!
• Dă-mi și mie o țigară!
• Asta e ultima, hai să o poștim.

Să facem o mică recapitulare: aveam un apartament cu 3 camere – eu și iubita mea locuiam în dormitorul mare, George și Grasu în dormitorul mic și Blondu în sufragerie, sufrageria urmând a servi și ca spațiu comun unde ne strângeam să ne jucăm dota sau să ne uităm la televizor. Era destul spațiu pentru toată lumea.

Mai pe seară, iubita mea a venit de la serviciu și eu eram pregătit să fac dragoste ca un nebun. Așa se cuvenea să inaugurăm apartamentul și faptul că ne mutasem împreună, numai că planurile mi-au fost date peste cap de Antonia. Aceasta a vrut să mergem la ea la cămin să îi aducem lucrurile. Pentru că eram faliți, a trebuit să folosim luăm metroul, de la Dristor până la Grozăvești. Am făcut treaba asta de 3 sau 4 ori. Când am terminat, eram mult prea oboist să mai fac sex, dar nu era nicio grabă, aveam toată viața înainte.

Primele zile în București nu erau cu mult diferite de cele din Târgoviște: ne trezeam, mâncam ceva în fugă și ne jucam Dota. De cele mai multe ori eu și George și câteodată ni se alătura și Grasu. Facea asta de fiecare dată când reușea să găsească o scuză bună ca să nu meargă la muncă. De cele mai multe ori, stăteam toți trei să ne gândim la acea scuză bună, iar dacă ne părea credibilă, Grasu o folosea.

A fost totul ok până a venit Blondu, și el jucător de Dota, numai că nu avea calculator, așa că eram nevoiți să împărțim 3 calculatoarea la 4 inși. Lucru care nu prea ne convenea, așa că Grasu a făcut rost de o unitate centrală și un monitor, număi că acel monitor era în celălalt capăt al Bucureștiului și avea vreo 10 kilograme. Blondu, care avea cu vreo 20 de kilograme mai mult decât monitorul a fost nevoit să îl care tot Bucureștiul în brațe. Chiar dacă nu era foarte solid, acesta era ambițios și a reușit să ducă misiunea la bun sfârșit ajutându-se pe alocuri de metrou și tramvai. Ambiția lui venea din pasiunea sa incredibilă pentru Dota. Chiar dacă începea munca la 7 dimineața, acesta se trezea la 4 sau la 5 ca să se poată juca pe laptopul lui grasu până pleca la muncă. Seara, neavând pe ce să se joace, se mulțumea să adoarmă uitându-se la Grasu cum se joacă. Nu știu de ce, dar de cele mai multe ori adormea cu capul pe o piatra albă de marmură cam de dimensiunea unui perne. Probabil îi transmitea ceva energii tantrice, mi-am zis eu, fără să îl judec sau să mă întreb de ce.

George era cum nu se poate mai fericit – își îndeplinise visul de a locui în București și scăpase de fosta lui iubită nebună, Mirabela. Cel mai mult îi plăcea să se plimbe cu tramvaiul pentru că îl făcea să se simtă liber. Este peste puterea mea de înțelegere cum funcționa asta, dar cred că asta făcea parte din latura sensibilă a lui George pe care rar și-o arăta.

Vorbind de Mirabela, am uitat să menționez că George nu se despărțise definitiv de aceasta. A sunat-o cu apel video după ce s-a mutat în București să o anunțe că totul s-a terminat. La aflarea vestii tragice, aceasta si-a tăiat venele sub privirile lui George. Nu știu ce reacție a avut George în acel moment, dar când mi-a povestit mie a făcut-o cu mândrie:

• Bă, prostule, asta e a doua femeie care își taie venele pentru mine, după Delikat.
• Ești șmecher rău.
• Chiar sunt. Pentru tine și-a tăiat cineva venele?
• Din fericire, nu…
• Din păcate vrei să zici.

Chiar nu avea rost să continui discuția și l-am lăsat pe George să se bucure de ce se bucura el acolo.

Totuși despărțirea dintre cei doi nu a fost definitive pentru că George nu a găsit de nimic de futut prin București așa că a apelat tot la Mirabela. Obișnuia să o cheme la el în București pacălind-o că se împacă, iar după o trimitea acasă la ea. I-a ținut figura de 3-4 până când aceasta s-a prins și a făcut un scandal monstru care era să se termine tragic când aceasta a luat cuțitul și a vrut să îl taie pe George. Doar intervenția lui Grasu a făcut ca George să nu fie înjunghiat. Până și George avea o limită și a hotărât să pună punct relației cu năbădăi. Momentan.

Vine un momemt în viața unui bărbat când acesta trebuie să își facă o casă, să își ia un job și să își întemeieze o familie. Asta nu se aplica și pentru noi. Nu încă. Totuși aveam nevoie de bani să nu murim de foame și sa plătim chiria, așa că ne-am angajat. Vă vine să credeți sau nu, eu și George am ajuns să lucrăm pentru aceeași companie – un mare retailer din România, o companie care vindea, în principal, electronice și electrocasnice și care nu mai există acum. Din păcate, nu lucram și în același magazin.

Nu știu cum a decurs interviul pentru angajare în cazul lui George, dar la mine a fost destul de simplu:

• Ce experiență aveți? mă întreabă tipa care mă interieva.
• Mai deloc, am lucrat pentru o companie care realizează sondaje de opinie, dar pentru scurt timp.
• Foarte bine!
• De ce vreti sa lucrati pentru noi?
• Ca să nu mor de foame și am un acoperiș deasupra capului, i-aș fi zis eu. I-am zis doar că am nevoie de un job. Orice job.
• Ce experiență aveți cu electronicele și electrocasnicele?
• Păi am un telefon și un laptop. Ar mai fi un televizor vechi pe care nu prea îl folosesc. Aaa, și ar mai fi mașina de spălat, dar se ocupă de ea gagică-mea că eu nu pricep.
• Perfect, zice ea.

Eu eram gen WTF, ăștia chiar vor să mă angajeze fără să știu să fac ceva!?

• Și ce așteptări salariale aveți de la noi? Vă rog să scrieți pe o foaie.

Cum nu voiam să par disperat și nici nu mă puteam vinde pe un salariu de căcat, am scris 20 de milioane (2000 RON), cam atât credeam eu că valorez minim pe atunci. Oricum eram dispus să mai las puțin, foarte puțin.

• (Zâmbește) Din pacate nu vă putem satisface pretențiile salariale, vă putem oferi 6 milioane și jumătate (650 RON), ăsta este pachetul nostru salarial de baza, plus bonuri de masă.
• E bine și asa, zic eu.

Mi-am incercat norocul  cu 2000 de lei, dar totuși 6 milioane jumate’ sunt aproape 7 milioane. Și asa am ajuns eu milionar acum vreo 23 de ani.

• Când puteți începe?
• Aaa? Păi sunt deja angajat?

Chiar eram surprins. Știam de la George că majoritatea interviurilor se încheie cu fraza vă sunăm noi și chiar nu mă așteptam să fiu angajat de la primul interviu. Totuși, dacă îl anagajaseră pe George cu câteva zile în urma, nu prea aveam de ce să îmi fac griji.

• Pot începe abia peste o săptămână.
• Perfect! Urmează sa va prezentati la magazinul nostru din Titan.

Am cerut o săptămână răgaz pentru că nu eram pregătit mental să am un job, mă așteptam ca treaba asta cu angajatul să dureze câteva săptămâni, luni chiar. Nici nu eram atât de disperat pentru că gagica-mea avea deja un job și, în plus, încă mai primeam bani de la părinți. Am avut ghinion să fiu angajat de la primul interviu.

Prin urmare, toți 5 din apartament aveam joburi: Grasu, ceva în IT, iubita mea Antonia era optometrist, Blondu lucra la brutărie, iar eu și George urma să face carieră din vânzarea electrocasinicelor.