Ingerul din supermarket. Un barbat pune prezervative in cosurile clientilor

Distribuie

Exista printre noi oameni care par a fi veniti din Rai sa ne pazeasca. Este si cazul lui Tibi, un casnic din Galati, care a ajutat mii de persoane pana acum.

Mai exact, Tibi isi face veacul intr-un supermarket de la periferia Galatiului, unde obisnuieste sa puna prezervative in cosurile de cumparaturi ale clientilor, scapandu-i pe acestia de eventualele sarcini nedorite. Supranumele de inger l-a primit chiar de la clientii supermarketului care au facut si o petitie catre Dumnezeu pentru ca „ingerul din supermarket” sa isi primeasca aripile cat mai curand.

In ciuda acestora, barbatul ramane modest:

„Sa fiu numit inger, este putin exagerat. In loc de aripi as prefera sa primesc un pachet de tigari sau o sticla de votca. Ideea mi-a venit atunci cand mi-a zis tata ca ii pare rau ca nu se gaseau prezervative atunci cand a cunoscut-o pe mama. Trageti dumneavoastra concluziile. Oricum, ceea ce fac este doar inceputul, pe viitor ma gandesc sa le scot din cosuri oamenilor parizerul si margarina ca sa ii scap de cancer”, a declarat galateanul.