Horoscop. Afla cum te va parasi in functie de zodie

Distribuie

         După cum bine știm, horoscopul este cel care ne decide destinele încă de când ne naștem, iar noi suntem neputincioși în calea acestuia și ne trăim viețile ca niște marionete. La fel este și, mai ales, în dragoste, unde astrele decid cu cine suntem compatibili și invers. Dacă cumva ai făcut greșeala să intri într-o relație fără să-ți citești zodiacul, ai șanse foarte mari să o fi dat în bară.  Iata cum urmează să fii părăsit, în funcție de zodia lui / ei:

         Berbec – Berbecii sunt foarte încăpățânați și nu accepta să fie contraziși. Cel mai probabl, vei fi părăsit/ă pentru o persoană care se supune întru totul, cel mai probabil o prostituată.

         Taur –  Vagabonzi din fire, Taurii obișnuiesc să înșele cu orice ocazie. Dar, dupa cum bine știm, taurii urăsc culoarea roșie. Cert este ca nu vei fi părăsit/ă pentru un pompier.

         Gemeni – Te va părăsi pentru ca l-ai înșelat. Scuza „nu știam că nu ești tu” nu va merge decât în cazul în care acesta chiar are un frate geamăn.

         Rac – Racii obișnuiesc să meargă întotdeauna cu spatele. Mergând cu spatele, au toate șansele să se lovească de o „măciucă”. Atunci, femeia – Rac te va părăsi instant. Lucrurile par destul de sigure atunci când vine vorba de bărbatul – Rac, care o va lua la fugă  când va simți acea măciucă. Asta dacă nu cumva va descoperi că e gay și te va părăsi.

         Leu – Cocalar din fire, leul nu va aprecia lipsa manelelor din playlist-ul tău și va sări în brațele primei persoane care descarcă manele de pe torrent.

         Fecioară – Inevitabil, vei face gluma „nu prea mai ești fecioară”. Acest lucru îți va fi fatal.

         Balanța – Nativii din zodia Balanței sunt obsedați să cântărească fiecare decizie. Astfel, te vor lăsa baltă pentru o persoana care știe să cântărească lucrurile la fel de bine ca și ei, cum ar fi vânzătoarea din piață.

         Scorpion – Un scorpion nu are nevoie de motive să te părăsească, o va face pur și simplu.

         Săgetator – Prietenul său cel mai bun, Cupidon, îi va juca mereu feste Săgetătorului. Va nimeri pe oricine în afară de el.

         Capricorn – Zodie de fraieri. Nu vor știi să aprecieze cât de norocoși sunt să te aibă lângă ei.

         Vărsător – Dependenți de alcool, Vărsătorii caută o persoană care să împartă aceeași pasiune ca și ei. Te vor părăsi pentru orice vasluiancă sau vasluian.

         Pești – Se va simți lângă tine ca peștele pe uscat. Probabil, vei fi abandonat/ă pentru o sirenă sau un triton.