Monastirea Preafericitului. Parodie Catedrala Manuirii Neamului si PF Daniel

Pe Dâmbovița în jos,

Într-un loc luxos,

Preafericitul trece

Cu tovărași zece,

Nouă preoți mari,

Arhiepiscopi-vicari.

Cu patriarhul, zece,

Care-i și întrece.

Merg cu toți în limuzine,

Caută loc pentru mănăstire.

Iară cum mergeau,

În drum ajungeau,

Un biet primăraș,

Care fura prin oraș.

Și cum îl vedea,

Preafericitul striga:

-Ce faci băi, Sorine,

Unde-mi fac eu mănăstire?

Și cum auzi,

Sorinel rosti:

-Știu un loc bengos,

Lângă Marriott.

Și ți-l dau fără regrete,

Pentru numai câteva procente.

Cum toate decurgeau bine,

Preafericitul dă de știre

Printre bogătași

Și enoriași

Ca pentru iertare

Să doneze fiecare.

Au zis ca să ceara și la hoți,

Adică la autorități.

 

Meșterii munceau,

Zidurile se surpau

Că șef de șantier

Era chiar Dorel.

Preaferictu’ se mira

Că totul pica,

Și-o idee îi veni:

Să plătească meșterii.

Zidurile nu mai picau,

Dar banii se terminau.

Și-atunci Daniel,

Ca să rămână și pentru el,

Cere din nou bani,

Sume mult mai mari.

Enoriașii au donat iar,

Dar era-n zadar.

Catedrala se construia

Dar prea puține etaje avea.

Ca la Cel de Sus s-ajungă,

Daniel cere și valută.

Lucrurile mergeau mai bine,

Daniel avea bani și pentru sine.

Dar, fiind băiat isteț

Ceru și la consiliile de județ

180 de mii fiecare

Pentru că Domnul e mare.

 

Pe Dâmbovița în jos,

Într-un loc luxos,

Preaferictul vine

Ca să se închine

La cea mănăstire,

Scumpă zidire.

Mănăstire naltă,

Cum n-a fost vreodată.

Cu marmură placată,

În aur pictată.

Daniel o privea

Și bani-i numară.

Era mulțumit

Că a reușit

Să agonisească

Să își ia o casă,

Un elicopter

Cu tot cu șofer

Și o limuzină,

Parcată lângă piscină.